luni, 10 octombrie 2011

Prima femeie trans care candidează pentru un loc în Parlamentul Polonez

Ana Grodzka, în vârstă de 57 de ani, ar putea deveni prima femeie trans care ocupă un loc în Parlamentul Poloniei după ce un nou partid politic anti-clerical a obţinut locul trei în alegerile parlamentare.
Doamna Grodzka şi-a completat operaţia de schimbare de sex anul trecut cu ajutorul unei organizaţii numite Trans-Fuzja. Aflându-se în topul listei partidului Palikot în Cracovia, oraş cunoscut pentru religiozitatea sa, aceasta a declarat că e foarte fericită de progresul mişcării Palikot.
''Polonia evoluează. Sunt dovada acestui lucru alături de Robert Biedron, un homosexual care a condus campania anti-homofibie şi care a candidat pentru primăria oraşului Gdynia, situat pe coasta Baltică. ''
Partidul din care face parte este liberal şi militează pentru reformarea legii restrictive anti-avort, acces liber la metode de contracepţie, legalizarea drogurilor uşoare şi a căsătoriilor gay, printre altele. Astfel el intră în conflict cu Biserica Romano-Catolică care are o influenţă destul de puternică în ţară.

sursa: The Telegraph. via Tudor Kovacs.

duminică, 9 octombrie 2011

Despre copiii trans: noi, ceilalţi, suntem cei confuzi

În ultimele luni în presă s-a scris despre cazurile unor copii şi adulţi care nu se încadrează în stereotipurile legate de gen. Nimic surprinzător în asta, aceste cazuri doar susţin ideea că sexul sau genul nu se împarte strict în două categorii, alb şi negru.
Ceea ce este surprinzător e reacţia ostilă pe care societatea o are faţă de aceşti oameni, iar în cazul copiiilor, faţă de părinţii lor.

Ca răspuns la faptul că Chaz Bono va prezenta Dancing With the Stars, Dr Keith Albow de la Fox News a declarat : ''Ultimul lucru de care au nevoie adolescenţii care încearcă să îşi găsească identitatea este să privească un public care aplaudă pe cineva a cărui încercare de a-şi găsi identitatea a culmitat cu o mastectomie şi injecţii cu steroizi.'' Pentru aceste cuvinte Albow a primit 33.000 de recomandări pe Facebook. În ochii a mii de americani persoanele trans sunt o boală care ameninţă să ne contamineze şi să ne pervertească copiii.

După ce The Toronto Star a scris un articol despre părinţii copilului de 4 luni care refuză să îi dezvăluie sexul, reporterii au întrebat în repetate rânduri: Nu credeţi că acest copil va fi confuz?
Ei bine, copilul nu va fi nici pe departe la fel de confuz ca miile de oameni care încearcă să rezolve misterul indentităţii sale.

Genul - în special categorisirea sa strictă în două grupe băiat/fată - a fost mereu ceva important în cultura noastră. Dar acum, un număr crescut de copii, părinţi şi specialişti care îi susţin e pe cale să schimbe acest mod de etichetare. Ei contestă cu îndrazneală ideile fixe ale culturii noastre despre normele care pot fi rezumate în aceste cuvinte: băieţii trebuie să fie masculini, fetele feminine şi cele două nu trebuie să se amestece.

Trebuie mai întâi să trecem peste propria noastră confuzie în ceea ce priveşte genul. Să ieşim din grămada de reacţii reflex şi condamnări emoţionale care nu au nicio valoare ca argumente atunci când ne înfurie existenţa unor copii care nu încap în aceste clasificări înguste. Ei şi părinţii lor ne pot învăţa cum.

De-a lungul timpului am învăţat că astfel de copii care vin şi le spun părinţilor că greşesc nu sunt copii abuzaţi, spălaţi pe creier sau confuzi, ci pur şi simplu copii care spun: te rog, ascultă-mă şi uite cine sunt cu adevărat! Dacă ne-am asculta copiii atunci când vorbesc cu noi am găsit calea către a avea copii fericiţi şi sănătoşi.

Îi putem chinui, forţându-i să devină cine vrem noi să devină, dar asta le va distruge încrederea în ei înşişi, expunându-i la anxietate, depresie, refulări violente sau sinucidere. Cine ar vrea aşa ceva pentru copilul său?
Trebuie să ne aducem aminte că noi, adulţii, nu putem influenţa prea mult identitatea de gen a copiilor noştri, dar avem o contribuţie majoră în ceea ce priveşte sănătatea lor.


surse: Advocate.com, Trans Awareness

joi, 6 octombrie 2011

Încă o victorie în Australia

Australia, Canberra. Curtea Supremă a dat câştig de cauză celor doi bărbaţi transgender care au făcut apel după ce Western Australia state Gender Reassignment Board a refuzat să îi declare bărbaţi. Cei doi urmaseră tratamentul cu hormoni masculini şi şi-au extirpat sânii, dar Comisia nu a considerat că aceste lucruri erau de ajuns, întrucât cei doi încă aveau organe genitale feminine.
Curtea Supremă a concluzionat că ceea ce defineşte o persoană ca femeie sau bărbat se limitează la acele caracteristici fizice care sunt vizibile în societate. Acest lucru nu cuprinde si organele genitale ale cuiva.
Organizaţiile pentru drepturile persoanelor transgender si intersexau au lăudat decizia Curţii care a creat astfel un precedent ce permite persoanelor de acest fel să fie recunoscute ca atare fără să fie supuse unor proceduri medicale inutile.

Aram Hosie,purtătorul de cuvânt pentru W.A. Gender Project, a spus că înainte era imposibil pentru cineva să schimbe acest aspect "fără operaţii invazive, care sunt poate nedorite, nepractice şi dificil de obţinut."

Purtătorul de cuvânt pentru Gender Agenda , Peter Hyndal, a spus că această decizie se aseamănă cu cele luate de Africa de Sud, Marea Britanie şi alte ţări europene care au adoptat reguli mai puţin drastice pentru cei care doresc să îşi schimbe sexul atribuit la naştere.

Luna trecută, Australia a luat o măsură prin care permite persoanelor trans să îţi schimbe sexul din paşaport fără să fie nevoie să se supună vreunei operaţii.

surse: boston.comLink

pinknews.co.uk

miercuri, 11 mai 2011

Uganda.



in mai putin de 12 ore va fi prea tarziu. Stop homofobiei, click aici.

Lupul

În noaptea fără margini, ca un ocean absurd de neputinţă, pierdutul lătra singuratic în vânt; mârâia sudalme pentru demoni veniţi din neguri de suflet. Era un frig de îţi paraliza inima, şi totuşi, limba lui frigea a blestem şi îndârjire. Vorbea singur şi i se părea ciudat să îi răspundă ecouri de epave putrezite.

Şi ar fi vrut să moară, dar ultimul, cu acel rânjet sinistru în ochi; să piară cu flacăra ce nimicea totul reflectată pe retină. Şi ar fi putut să moară şi-al doilea, numai să îşi fi botezat caninii în primul. Hămesit de răzbunare, s-ar fi sfâşiat şi pe sine, dacă ar fi ştiut de unde să înceapă, căci era atât de răvăşit şi aşa de tulbure privirea lui.

Ţi-era mila de el, să-l fi văzut prin atâta întuneric, un lup singur în noaptea polară, sfâşiind gerul cu dâre de roşu. Atât de pierdut şi îndepărtat de locul lui, de haita lui sură şi trufaşă, care avea munţii sub labe şi luna între dinţi. Păstrând acea trufie în sprâncene, oricât de ud şi sfrijit ar fi fost, el împărţea dreptate în stânga şi-n dreapta, când sieşi, când lui.

Adevărul tăcea tâmp, călcându-l cu nepăsarea pe coadă.

Pornise la drum după stele, amăgitoare stele sclipind, crezând că destinul se joacă. Acum, când icnea câteodată, îşi aducea aminte cu amar cum a plecat semeţ dintre sălbatici şi s-a trezit psihotic şi barbar.

to be continued

marți, 3 mai 2011

Clip

Câţi gay trebuie sa mai creeze Dumnezeu înainte să realizaţi că îi doreşte printre voi, dragi creştini?

marți, 26 aprilie 2011

Optimism

Look at this beautiful sky! It doesn't belong to us, and yet, we are the only ones who can embrace it with our eyes, and in this sense it's all ours, this blue, seemingly endless sky.


sâmbătă, 16 aprilie 2011

marți, 12 aprilie 2011

sex


De sub smoala topită, dilatată, mirosind a fum, a petrol,

acoperită de două dungi ca nişte labii,

Din subteranul unde mişună şobolanii

pe conductele jegoase şi ruginite, îngropate de tot în nămol,

Concurând cu zgârie-norii proeminenţi ca nişte sfârcuri îngheţate,

Iese primăvara

prin muguri ce se desfac precum picioarele unei virgine.

Mă clatin, beat de fericire,

şi plutesc, mirosind a haşiş;

nici piercingurile nu mă trag în jos.

Şi aş rupe o creangă s-o miros

şi să scurg seva mugurilor pe limba mea pofticioasă

şi să-mi imaginez cum or să crească

piersicile în formă de fese.

Când îţi voi rupe hainele?

Când te voi viola dureros?

Când mă vei muşca de buze şi-mi vei suge sângele printre lacrimi,

iar apoi să mă faci să regret şi să te acopăr cu crini

şi să te strâng la piept ca pe-un copil pedepsit pe nedrept

ce nu primeşte ciocolată

şi sa îţi sărut mâinile micuţe de fată

îndrăgostite de corzile unei viori

pe care am spart-o

din gelozie?

Când vei întoarce spatele zgâriat la perete,

ca să numere zidul cele o mie de zile în care te-am aşteptat

din care o mie voi fi răzbunat?

Şi te iubesc, îţi jur că te iubesc,

dar primăvara

vreau să facem sex.



doi ani am amânat poezia asta

tu dormi

ai adormit leganată de tânguirile mele
şi visezi peste goliciunea din pieptul meu.
jalea mea te mângâie cu lacrimi
şi vreau să cred că sunt mai bun
pentru că nu te ţin treaz cu fantomele mele.

dormi, iubito,
şi nu mă mai ruga prin somn să te iert,
eu n-am fost niciodată singur; e o armată întreagă în jurul meu,
demonii mei, solitudinea şi suferinţa mea,
tăcerea, întunericul şi sinuciderea,
sunt toţi alături de mine ca întotdeauna,
mă privesc şi vorbesc între ei.

sunt doar un copil prost care geme,
un neputincios care nici măcar numele mamei nu-l ştie.
întind şi eu pleoape subţiri către moarte
să mă ridice de aici şi să mă liniştească
dar oricât le-aş înfige în somn,
încă nu au atins veşnicia.

dormi tu, iubito, şi pentru mine

sâmbătă, 9 aprilie 2011

şotron

sunt o schiţă de om
îmi trasezi din când în când conturul în aer
şi mă iubeşti pentru ceea ce trebuia să fiu

tu nu ştii, dar gesturile mele îţi mângâie numele
uneori sărut telefonul
alteori tac şi îmi aplec fruntea şi-o sprijin de el
ca într-o rugăciune amară.

secundele fără tine sunt lungi
ca un univers extins până la zero absolut
şi eu joc şotron pe aceste cuburi negre de gheaţă
ca să nu cad în singurătatea dintre ele

căci tu pictezi cu degetele
şi n-ai putea să mă ridici înapoi cu mâini de vopsea
artista mea...

joi, 31 martie 2011

Fear

Moartea răsărise dintr-o vertebră. Ca o iederă, ea creştea pe oasele mele, furându-mi seva pe care o condensa într-o ceaţă densă şi îmi umplea golul cu o beznă rece. Se târa de-a lungul şirului de oase, întinzându-şi umbra lipicioasă pe coaste, otrăvindu-mi cordul, umplându-mi plămânii cu întuneric. Urca prin coloană spre cerebel sădind frică şi cobora înlănţuindu-mi mersul. O simţeam răspândindu-se ca un cancer, ieşind de sub piele în singurul loc în care degetele mele nu ajungeau.
Căutam soarele. Încă puţin, încă puţin, repetam ritmic şi hotărât ca un crez, mărşăluind spre lumină. Aproape că-mi ţineam respiraţia.
Zilei mele abia îi înmugureau zorii, subţiri ca o pânză de păianjen.
-Pleacă! Aşteaptă-mă în apus!
Şi frunzele ei ca nişte ghimpi au foşnit metalic un surâs.

marți, 18 ianuarie 2011

Tolkien quote

There, peeping among the cloud-wrack above a dark tor high up in the mountains, Sam saw a white star twinkle for a while. The beauty of it smote his heart as he looked up out of the forsaken land, and hope returned to him. For like a shaft, clear and cold, the thought pierced him that in the end the Shadow was only a small and passing thing: there was light and high beauty forever beyond its reach.

http://xkcd.com/847/

gasit aici: Ce zic eu