marți, 21 septembrie 2010

lămâi

m-am plictisit să-mi pese
m-am plictisit să mă prefac că-mi pasă


cam atât

vineri, 17 septembrie 2010

trebuie sa plec

Nu, domnule pictor, nu trebuie sa pleci. -iar am inceput prea abrupt-
Esti laş? mă întreb pe mine. Simţi cum te strigă Londra, nu? Măcar şi acolo, sub acel pod plin de grafitti şi seringi. Nu îţi impune nimeni să pleci. Vrei să pleci, dar ţi-ai înfipt rădăcinile aici.
Acum ştiu de ce nu-mi place nevasta ta, nici casa ta. Pentru că tu nu aparţi în patul ăla şi nici în braţele ei. Dar esti prins pe peretele din dormitor, în acel tablou roşu. Îţi repeţi obsesiv că trebuie să pleci, deşi nu te obligă nimeni.
Acum stiu de ce nu-mi place autoportretul din atelierul tău. Pentru că tu eşti defapt căţelul cu ochi mari şi trişti din They are waiting for me. Vrei să ajungi în Trucker's Paradise şi să nu te uiţi înapoi în oglinda greşită. Vrei să pleci şi te tot întrebi why can't I leave After having my fill?
Domnule pictor, de ce stai tu aplecat pe acoperişul unui bloc comunist cu 8 etaje privind bălţile de pe uliţele bucureştene? de ce te joci dumneata în praf, ca un preşcolar? de ce nu pleci?
Îmi place praful. Îmi plac tablourile astea noi şi gri. Sunt scene familiare. S-a ales praful de visele tuturor celor rămaşi aici şi totul e construit din ce-a rămas. Culoarea, luminile, Las Vegas-ul îmi sunt îndepărtate. Privind tablourile colorate aud zarvă şi muzică şi asta mă asurzeşte şi mă dezorientează. Dar, domnule pictor, când rămâi fără praf, să nu pictezi cu visele tale.

Eşti fericit în văgăuna asta?

Trebuie să plec îţi repeti în fiecare zi, ca o mantra, rugându-te de tine însuţi să pleci.
De ce te-ai întors de atâtea ori?
Domnule pictor, esti laş? te întreb pe tine. Mie nu-mi place nici casa, nici nevasta dumitale, pentru că ele nu sunt acel pod unde drogaţii înlocuiesc în fiecare zi o capodoperă de grafitii cu altă capodoperă.
Domnule pictor, ce cauţi tu în viaţa asta? Ar fi bine să pleci înainte să devi domnul Comănescu de la parter.

Taci! priveşte ceasul până ţi se împăienjenesc ochii. Scoală-te din pat la ora 4 şi ceva îmbrăcat aşa cum te-ai şi pus, fumează o ultimă ţigară pe balcon, privind străzile împânzite de câini vagabonzi şi alătură-te lor. Închide fără zgomot uşa în urma ta. Te-au aşteptat destul...

marți, 14 septembrie 2010

tu şi el

Marea biciuia stâncile care tăceau si îndurau cu stoicism. Ea, cu picioarele goale si părul desfăcut, se plimba ca un miraj pe mal prin apa rece care îi făcea gleznele să pocnească precum într-o menghină. O dureau numai lacrimile ei, sălbatice ca nişte mustangi, pe care nici vântul nu le mişca, nu le usca, nu le abătea. Fredona acum o melodie pe acordurile căreia lacrimile mărşăluiau încet şi sfăşiind obrazul înroşit. Îl striga surd, înfundat, ca o pasăre care îşi părăseşte târziu cuibul din care niciun pui n-a apucat să zboare vara asta. Se trânti în genunchi pe scoici şi o picătură de mare se îngemănă în colţul gurii cu lacrima ei.
Scoicile îi tăiaseră genunchii sângerând neştiuţi în apa care îi amorţise simţurile. Căldura părăsise nisipul şi cenuşa udă. Totul era rece şi tăios. Vântul se juca în părul ei, iar şuviţele ei valsau nepăsătoare una cu cealaltă, fericite că ele nu-şi pierduseră roşeala, fără să ştie că, încet încet, şi ele se uscau, devenind fragile. Şi ele începeau să se despice fără zgomot, fără durere. Se întinse cu totul pe mal, cu jumătate de trup mângâiat de mâinile increţite, bătrâne şi aspre ale sării, care îi invidiau căldura şi încercau cu disperare să i-o fure şi s-o păstreze, deşi căldura evada în neant. Coapsele ei vineţii o pişcau, dar ea nu simţea decât chemarea lui: vino, iubita mea credincioasă, hai pe fundul mării, în întunericul gros, unde creaturi nefireşti bâjbâie prin abisuri după plante care respiră sulf. Alătură-te mie în moarte, aici, în sicriul primelor celule. Mâna ei strângea cu ciudă nisipul, urechea ei credea în cântecul de jale dintr-o cochilie veche. O algă îi atinse cu blândeţe şi întristare pielea. Pescăruşii amuţiseră. O umbrelă părăsită flutura cu disperare din marginile roase după ajutor, dar ceaţa devenise o cortină impenetrabilă. Cu ultimul strop de vlagă se ridică şi plonjă în apă. Părul ei se îngreună şi tăcu şi el. Apa o acoperi cu totul şi marea o trase la fund. Curenţii trăgeau de corpul ei, zgâriindu-i pielea sensibilă de stânci. Pleoapele ei încetaseră se asculte ochii ce strigau disperaţi câ îi înjunghie frigul. Refuzau să se închidă, precum porţile grele ale unei fortăreţe care îsi primeşte stăpânul de drept. Se gândea: sufăr pentru ultima oară, pentru toată veşnicia în care nu voi mai simţi nimic şi acest gând o făcea să-i pară că a îndurat prea puţin, că nu suferă îndeauns încât să merite liniştea unui mormânt. Ce lungă a fost această călătorie numită viaţă, ce lung e acest drum spre nicăieri, dar jos e întotdeauna mai uşor decât sus. Se scufunda acum lent şi veşnicii păreau că au trecut de când moartea a invitat-o la dans printre curenţi, fără să-i dea sărutul cuvenit.
....
pe cer, nori groşi ca nişte sprâncene bătrâne se încruntaseră. Un pescar scoatea din năvod un trup strivit între stânci de valuri. Deşi nu-i mai seamăna, era el...
Ea zăcea pentru totdeauna în întunericul gros, orbecăind în abisuri după el. Iubitul meu, iubitul meu, sunt aici... Era acum un noiembrie rece şi tăios şi nimeni nu asculta tânguirea valurilor.




tu nu ai mai fost niciodată la fel după Tudor

duminică, 29 august 2010

die 17

Stăteam în vagon, pe banchetele încinse şi mă gandeam că a mai trecut un an.
Trecerea timpului şi moartea sunt iluzii menite să ne înspăimânte. Oare ceea ce mă definea nu s-a stins de atâtea ori, învins de tăria din adevărul noilor idei? Dacă trecerea timpului mă face să arăt şi să gândesc altfel, asta nu înseamnă că am murit şi voi mai muri de multe ori ? Dar cine stă să plângă aceste morţi? Unde e pierderea şi tragedia din ele?
Moartea e o iluzie pentru că viaţa înseşi, care se străduieşte atât de mult să sfideze nefiinţa, e o iluzie. Lumina, căldura, muzica, mişcarea, toate sunt iluzii trecătoare. Nimicul tăcut şi potolit e vesnic. Viaţa nu e decât înverşunarea de a suferi.
Nimicul se strecurase în mine. Eram tăcut şi potolit. Dacă totul e o iluzie, de ce să nu ne miram şi să nu ne bucuram de ea ca nişte copii naivi?
Totul e doar un vis dintr-un vis ce l-am visat. Ce plăcut mă arde soarele şi mă amuţeşte setea. Nerecunoştinţa ar fi un păcat de neiertat. Sunt doar un strop de rouă într-un vis frumos cu soare, dintr-un vis ce l-am visat.

Faţa mea nu trăda nicio emoţie. Curentul îmi mângaia fruntea asudată iar trenul mergea alene şi vagonul se legăna plăcut. Treceam pe lângă o pajiste parţial inundată, pe lângă un conac părăsit şi, înainte să-mi dau seama, trenul opri. Apoi porni iar cu un mers la fel de leneş. Domneau în mine o pace şi-o mulţumire îngemănate cu nirvana. În depărtare se zăreau în stânga munţi, în dreapta păduri, toate nişte umbre vagi şi cenusii sub un cer aşa de limpede. Pe scaunul din mijloc, în compartimentul gol, cu jumătate de faţă umbrită şi jumătate arsă, simţeam că ochii mei au cuprins necuprinsul, împrumutând astfel albastrul lui. Pe măsura ce trenul o lua la trap voios şi energic eu mă scufundam şi mai adanc în linişte. Un câmp de floarea soarelui îşi plecase capetele şi simţeam că sunt însuşi Soarele.
Eram mort. Eram fericit.

luni, 19 iulie 2010

Argentina

Argentina, we salute you!


chiar dacă acest salut a întârziat patru zile

joi, 13 mai 2010

Adam si Eva

mai cred că, în cele din urmă, acei oameni, în simplitatea lor, au avut dreptate: omul e cel care alege cunoaşterea în locul paradisului. adevarata suferinţă e rezervată unei minţi conştiente.
restul e durere

miercuri, 28 aprilie 2010

Quoting

'' The more I find myself, the less I understand the person I’m trying to be. I’m in a deep process of un-learning everything I’ve ever been taught. Sometimes, I don’t think I’ve ever really known anything, like I am full of values that I am not even entirely sure are my own. I don’t find myself to be attracted to the things I tell myself I am attracted to and I often find myself acting directly against my instinct in favor of something far less gratifying. I’m trying to figure it out. It’s just not easy at all. ''

Cody Weber

vineri, 23 aprilie 2010

Prezent

noi suntem aici
si pentru noi conteaza fiecare lacrima
ca o prabusire de lume

marți, 20 aprilie 2010

Arata-te

Arata-te!
lumea ma zgarie pe retina sufletului
ca un fir de nisip
marea imi intra in ochi ca o lacrima sarata
aseaza-te langa mine si taci!
Acopera-ma!
sunt numai suflet ...

tu, goala, epava in care inca rasuna ecouri
cuprinde-ma, inghesuie-ma
Ascunde-ma!
sunt numai suflet...

duminică, 3 ianuarie 2010

metode de exorcizare

cunosti o persoana posedata? medicii, instrumente ale diavolului, vor incerca sa te convinga probabil ca sufera de schizofrenie sau ca anumiti factori ii provoaca niste crize.
sa nu ii credeti. oricine se poarta altfel, oricine nu se inchina cand trece pe langa biserica, oricine asculta muzica suspecta e posedat de diavol. de aceea va recomandam 2 metode de exorcizare atestate documentar din antichitate si a caror eficienta a fost demonstrata recent, prin teste facute pe pisici de rasa lolcats, in care au fost aruncati demoni.


prima metoda. crucifixul. in imaginea de mai jos, dupa cum observati, crucifixul nu este din argint, motiv pentru care nu este la fel de eficient. provoaca totusi demonului o senzatie de arsura.


desi prima metoda este 100% sigura si 100% eficienta, va prezentam si o a doua metoda, la fel de eficienta si sigura, in cazul in care nu aveti crucifix din argint.
apa sfintita. cura cu apa sfintita, baie cu apa sfintita, in functie de necesitati.




all right reserved tanacu & co.