Intre note.

Pentru o clipa m-am pierdut in muzica si eram plin de speranta. Fetita aia era ceea ce multi si-ar dori sa fie, o artista. Cand a inceput sa cante s-a facut liniste in sala, a cantat 4 melodii cunoscute dar le-a cantat mai bine. Si vroiam sa mai cante, sa demonstreze pe rand fiecarui cantaret din lumea asta ce inseamna vocea, talentul. Si apoi m-a lovit iar.
M-am gandit cate sperante imi puneam in ea, cat de mult ii doream sa reuseasca de parca avea sa-si imparta gloria cu mine, de parca era copilul meu, eleva mea, desi nici macar nu stiam cum o cheama. Poate era normal sa o invidiez, dar nu puteam functiona normal atunci, asa ca ii doream sa reuseasca. Si mi-am adus aminte cum visam eu la 12 ani.
Aveam sperante si un set de valori. Porneam cu lucrurile astea la drum si cu un mare zambet. Stiam ca trebuie sa invat, sa ma straduiesc si visele mi se vor indeplini. Invatam ca sa ajung la liceu si apoi la facultate, ca sa pot deveni ceea ce mi-am dorit mereu si sa ma bucur. In paralel scriam cate ceva si ma simteam bine cand ma incuraja profesoara de romana si cand luam cate un premiu.
Dar aveam sa inteleg in curand ce inseamna: ai grija ce-ti doresti.
Am ajuns la liceu, unde nimic din ceea ce stiam nu era folositor, motiv pentru care a trebuit sa uit tot ceea ce stiam. Erau importante cunostintele, dar era esential pe cine cunosc, nu ce am invatat. La liceu am primit lectii de fumat, de chiulit eficient, de furat, de mintit, de dat mita (doctorilor, profesorilor), de falsificat.
Am invatat ca prostii la romana, ca la sfarstiul clasei a opta sa fim in stare sa citim un text, sa argumentam apartenenta lui la specie/gen, sa luam orice fraza din el si sa o analizam propozitie cu propozititie si cuvant cu cuvant. Si am ajuns la liceu unde profesoara s-a multumit sa ne spuna ca suntem prosti si sa ne dea note mici. Am invatat ca pe tine te pot exmatricula daca ai o dunga pe tricou dar o profesoara poate lasa un elev repetent pe motiv ca e tigan si apoi sa-l dea si in judecata pentru calomnie. Am invatat ca nu valoram nimic, nu putem schimba nimic, e inutil sa incercam, sa ne opunem. Asta e un adevar pe care nu suntem destul de maturi sa-l acceptam, dar NU SE POATE.
Am invatat ca numai banii tin de foame si ar fi bine sa coboram cu picioarele pe pamant si sa devenim smecheri daca nu vrem sa traiasca alti smecheri de pe urma noastra.
E frumos sa fii copil, sa crezi in basme, in dumnezeu, in justitie, in talent, in oameni, in bine, in schimbare, in progres, in drepturi, in timp, in incercari. Dar e greu sa nu fi copil. Trebuie sa lupti si lupta mea a devenit o lupta pentru supravietuire, e o lupta pentru vise si valori, dar nu pentru atingerea lor ci pentru nealterarea lor, pentru mentinerea lor in viata. Lupt ca sa ies de aici, de unde ma strivesc oamenii astia nefericiti care vor sa gust din amaraciunea lor pe care o tot refuz.
Refuz sa pun practica lectiile astea. Stiu cum e lumea, dar refuz sa ma transform, sa ma incadrez in standarde. Lupt cu disperare pentru supravietuirea sperantei si a idealismului din mine. Sunt cu picioarele pe pamant dar asta nu inseamna ca ma multumesc sa exist. Vreau sa ies din lupta asta invingator pentru a putea merge mai departe, spre adevarata provocare. Nu ii las sa ma mutileze, sa ma ucida. Daca ar reusi as deveni unul din ei, un profesor amarat de romana care se multumeste sa isi umileasca elevii, un om meschin, cu realizari modeste, care isi invidiaza colegii de grupa de care pomeneste in scarba la ore, o profesoara de economie demna de otv care se judeca mereu cu cineva.
Mi s-a spus ca nu pot schimba nimic, dar momentan ma chinui sa nu ma schimb. Mi-am jurat ca voi evada si stiu ca o voi face, dar ma doare sa vad cum nu reusesc unii.
Ma intorc la fetita aceea si la teama care umbreste speranta. Ma gandesc la totii oamenii care au renuntat si si-au lasat visele sa sangereze pana la moarte dupa prima lovitura. Stiu ca e greu sa lupti si stiu ca cei incapabili de asta te invidiaza de moarte, dar nu ii pot uri. Imi e mila de ei.
Pentru ca ceea ce doare mai tare decat sa nu ai un lucru este sa-l ai si sa-l pierzi. Sa te amagesti si sa fii dezamagit. Si jur ca as vrea sa dau un strop din vointa mea acelui copil, numai sa reuseasca. Pariez pe ea desi am sanse mici de castig, desi nu pot interveni in niciun fel in viata ei, in timp ce altii pot interveni dezastrous.
Nu stiu nici de ce sau ce pariez, dar nu ma pot gandi la asta pentru ca nu mai pot gandi, a inceput sa cante iar si ma pierd in muzica...