luni, 11 aprilie 2016
Paradoxal
și tu ai spus
''nu vreau să-mi trezești fratele.''
Și n-am putut să cred că nu mai ești
când mi s-a spus că te-ai sinucis
gândindu-mă că fratele tău
înca își visa copilăria sub straja tăcerii tale.
Dar adevărul nu ține cont de convingeri
și greutatea lumii te-a strâns ca o presă
și ai căzut de pe marginile ei în brațele unui râu.
Undeva, un copil a învățat să plângă,
și încă mai cred că-i vina mea
fiindcă ridic stindarde de vise unei lumi
care macină oameni
marți, 9 iulie 2013
Marti, 9
Mi-am luat un angajament azi. Nu voi mai fuma. Nu sunt dependent de tigari, mi-am demonstrat asta de luni pana duminica, saptamana trecuta. Ele sunt doar chestii de care ma agat de plictiseala si uneori le folosesc ca metoda de autoflagelare.
Dar motivul principal pentru care nu pot dormi este misterul ei. E o fata frumoasa si nebuna, nebuna in sensul acela distractiv, plina de viata, dezinhibata, directa, amuzanta. Si totusi, parca nu pot sa vorbesc despre ea nici aici. Am venit acasa fara sa spun un cuvant despre iesirea in parc si simt ca ar fi prea intim sa o descriu, pentru ca ea nu e o oarecare, ea e idealul meu uman intruchipat si uneori simt ca lucrurile mari nu pot fi lasate la indemana oricui, pentru ca nu oricine le descopera le intelege insemnatatea si nu as vrea ca portretul ei sa fie pangarit de nimeni. Ea e atat de departe de banal incat nu o pot lasa aici, sa fie privita trivial de oricine.
Asa ca stau si tin in mine cele mai importante lucruri: chipul ei, planurile mele. Lucruri pe care as fi vrut sa le astern pe hartie, dar nici acolo nu stiu daca ar fi indicat. Cand nu locuiesti singur nimic nu e privat.
Am multe ganduri despre maine, despre vara, multe planuri si alte cele.
Obosit si tulbure, ma istoveste gandul de a-mi pregati patul si de a-mi schimba hainele.
Azi imi doresc sa o iau de la capat in multe moduri. Sa dorm, sa uit, sa merg la lucru, sa am grija de mine, sa dorm iarasi si sa ma odihnesc cu adevarat, sa imi aduc aminte cine sunt, sa invat cum sa merg din nou mai departe, sa fiu la fel de puternic si sa aflu cum se termina povestea lui Toranaga-sama, Anjin-san si Mariko.
Azi, ieri? In fine, luni am vazut la Unirii un barbat care avea chipul potrivit. M-am holbat la el, oricat de nepoliticos ar fi fost, ca sa il tin bine minte. Acum pilotul are si el o față in inchipuirea mea.
luni, 1 iulie 2013
A good place to start
În buzunarul mare al ghiozdanului am două perechi de pantaloni, lungi și scurți, două tricouri de schimb, plus haine de dormit. În cel mijlociu am o carte, din păcate citită, așa că nu am nimic nou de resfoit. În cel mic am încărcatorul și căștile de la telefon, o periuță de dinți, deodorantul, parfumul, o fașă elastică și o cremă pentru dureri musculare, o cremă de mâini, un pachet de servețele umede și două pachete de servețele uscate, două servețele umede pentru lentile și un cuțit. În buzunarele laterale ale ghiozdanului am o sticlă de apă și două perechi de ochelari de soare; pe cea din urmă am găsit-o și, ca să vezi, îmi stă mai bine decât cea pe care am ales-o eu după 45 de minute de nemulțumiri.
Prin buzunarele hainelor am o brichetă, o batistă, telefonul, cheile și portofelul cu toate actele care au putut încăpea acolo, plus bilete de tren care îmi pot conferi alibi-ul perfect pentru patru din cele șapte nopți ale săptămânii trecute.
Mă urc în tren cu adidașii murdari și blugii stropiți de noroi, cu capul rece, pe care mi-l șterg energic cu batista, și cu geaca mea preferată udă și obosită de la căratul ghiozdanului.
Viața mea e un șir de gări și bănci și banchete, de săli de așteptare și paturi străine, de nopți nedormite, cozi și bilete, de peisaje care nu mă mai animă în niciun fel, de ticuri nervoase și decizii nebune dar inspirate.
Azi trebuie să mă duc la București și să mă intorc la Urbea X în care locuiesc vara, să plătesc rata la bancă, să îmi redactez și să-mi trimit CV-ul, să îmi fac copie după buletin, card de RATB, să fac un duș și să-mi pese mai puțin de cei din jurul meu.
Somnul nu e pe listă, dar dacă mi-ar ieși măcar ultimul lucru de pe listă sunt convins că i-aș face și lui loc undeva.
M-am săturat să îi aud pe cei din jurul meu miorlăindu-se ca niște copii de grădiniță. Asta înseamnă să fii prieten? Să îi asculți cum se smiorcăie în fiecare zi din cauza aceluiași rahat și să le dai aceiași soluție simplă pe care sunt prea idioți să o înțeleagă, să te prefaci că nu își merită pe deplin ratarea, să nu le spui în față cât de penibili sunt și cât de puțin îți pasă de drama lor existențială izborâtă din prea mult timp liber și prea puțină imaginație?
Atunci nu vreau să le fiu prieten acestor oameni.
Mie îmi place de Marius, ca om, nu în sensul în care se plac copiii de grădiniță. Eu i-am spus ca dacă ar avea o mașină ar fi mult mai liber, pentru ca știu că eu așa aș fi. L-am ajutat să înceapă școala de șoferi și știu că atunci când va trece examenul își va pune bani deoparte și își va lua mașină. Eu nu am mașină și dacă aș avea nu aș avea nici bani de benzină. Uneori sunt gelos pe alți oameni când îi văd plimbându-se fără griji, dar pe el nu pot fi gelos și așa îmi dau seama că îmi e prieten. Sau că îi sunt prieten?
Marius încearcă să mă ajute să-mi găsesc de lucru. Îmi pune o pilă, îmi dă sugestii și îmi povestește de problemele lui, reale, pe care le are acasă cu un tată alcoolic si impulsiv care distruge totul în cale atunci când el e plecat. Când n-am chef să-l ascult pentru că mi-e somn sau trebuie sa sun pe altcineva îi zic, pe un ton nepoliticos, și el nu se supără. Marius nu are un nivel ridicat de cultură, nici de inteligență, nu e nici puternic, nici șmecher, nici foarte entuziast. În general e tăcut, e omul lângă care poți să stai și să fumezi o țigare fără să îți fută cheful cum distruge o bășină romantismul, pentru că e conștient că nu are o viață interesantă și nu încearcă să se laude și nu e un cretin nesigur care simte nevoia să umple tăcerea cu banalități. Acum e util, dar eu i-am fost util lui înainte ca el să-mi fie util mie.
Nu am mâncat niciodată la el, nici el la mine, nu avem pasiuni comune, nu ne-am pișat pe același copac și nu bem din aceiași sticlă. Când nu vorbim nu îmi lipsește dar atunci când ne întâlnim mă simt bine pentru că nu stau ca pe ace să nu îl dezamăgesc sau supăr cu ceva. Nu pune multe întrebări și înțelege lucrurile mai repede decât deștepții din jurul lui, pentru că nu se complică de pomană.
Sunt înconjurat de oameni cu care am băut din același pahar, am dormit în același pat și am fumat din aceiași țigară, oameni inteligenți, creativi, culți, cu un simț estetic dezvoltat, cu un stil de invidiat și calități pe care toți le doresc de la un prieten care să te provoace și care să te facă mândru să mergi pe stradă alături de el. Și oamenii ăștia sunt al dracu' de egoiști, de sensibili, de enervanți, de plini de ei, de proști, de sufocanți.
Vreau mai mulți Mariuși în viața mea și mai puțini idioți sofisticați. Vreau sa respir o secundă pe balcon fără să mă simt ca un psihiatru fără simbrie, fără să mă înec în vaietele lor. Vreau să nu-i mai văd pe facebook, să nu mă mai sune disperați și să nu mă mai roage cu lacrimi in ochi să îi ascult pentru că, pretind ei, sunt la capătul puterilor.
Și eu sufăr din dragoste și scriu și apoi fac un duș și-mi dau două palme și-mi trece și nu pretind că e sfârșitul lumii.
Suferiți, în pula mea, cu demnitate și fără să repetați același lucru, ca niște amnezici nostalgici.
Soluția mea e să mă afund în muncă și în aroganță. Să fiu mai rău decât până acum, mai sincer, mai tranșant și mai liber. Nu am mai scris de mult pe blog și nu am mai văzut nimic în jurul meu pentru că m-am concentrat pe proștii ăștia agitați din jurul meu. Am nevoie de-o schimbare de perspectivă.
Așa că: Fuck you, cu părerea ta cu tot!
I need a break
duminică, 26 mai 2013
Am pus din nou mana pe el si am lasat caldura palmelor sa radieze vindecator. L-am miscat milimetric intr-un spasm si am simtit in interior vibratia rulmentilor mei ruginiti care se frecau unul de altu.
Mi-era sete, mi-era cald, mi-era frig pe sira spinarii, mi-era greu sa respir cu nasul infundat si capul imi atarna inutil in piept.
Doctor House, singurul om din lumea asta care mi-ar putea intelege durerea si frustrarea atunci cand cineva mi-o neaga si imi spune ca practic e o impresie. Singurul om pe care il stiu e un personaj, o fictiune. Si totusi, daca existenta lui e plauzibila, atunci sigur exista undeva un suferind cu care rezonez.
Cel mai tare nu doare durerea in sine, ci neputinta. Neputinta de-a explica, frustrarea, micile momente de panica cand durerea trece prin tot membrul ca un fulger si piciorul devine moale si te duci jumatate in gol, cand cotul sau degetele cedeaza si scapi din mana un obiect si te chinui sa strangi pumnul de parca ai incerca sa farami diamante, tremuratul care se vede si te face sa pari ca un drogat in sevraj, tremuratul care nu se vede, atunci cand corpul e drept dar il simti de parca ar vibra si mergi ca un om beat, fara coordonare si cu o oarecare panica si rusine. Momentul acela cand ramai doar tu cu durerea ta, si lumea din jur dispare in fundal, si vrei cu sete sa ucizi durerea si vrei sa musti din ea razbunator si inainte sa iti dai seama te lovesti ca un bezmetic ca sa nu mai simti si lumea se uita straniu la tine si te trezesti ca dintr-un vis in care ai tipat, cu jena. Momentul in care nu mai poti sa mergi si iti strivesti degetele la usa sau iti musti jumatate de obraz pe interior ca sa simti o alta durere, ca sa simti sange, ca sa uiti. Ziua in care mergi pana nu-ti mai simti talpile ca sa infrunti durerea si fata ta se schimonoseste la fiecare pas, o grimasa undeva intre indarjire si chin, intre fata unui ucigas in misiune si cea a unui copil mic care tocmai a cazut din copac si incepe sa planga.
Ura pe care o am fata de oamenii care au impresia ca am nevoie de mila lor si dispretul pe care il am pentru oamenii care imi spun ca furia imi provoaca durere.
Eu nu am o cicatrice imensa care sa arate ca e totul real. Eu nu am dovezi si nu am solutii si nu am cuvinte.
Stau pe marginea patului si o simt. O mangai ca pe un caine care maraie: Stii, am obosit sa te urasc.
Ma intind si o las sa sape. O simt pana-n suflet si o accept si o respir si ea vine mai aproape de inima mea, de bratele mele, in umar.
vineri, 24 mai 2013
Convertire
Nu vreau numirea mea să o plătesc în stele!
Sterge-mi, Tu, Doamne, urma pe pământ
Și îngroapă suma amintirii mele!
Sunt om, din carne și din sânge cald
Și tot căldură caut să-mi alătur;
Ia-mi, Doamne, aur, suflet și smarald,
Dar dă-mi nuanța pielii ei ca pături!
Regret acum chemarea și răspunsul
Atât de tânăr și nerăbdător;
Ia-mi, Doamne, tot ce vreau să-ți dau pe dânsul,
Lasă-mi doar zâmbetul puțin de muritor!
Mă îngrop sub pietre și mă biciu vână,
Dar prețul ăsta, Tată, nu-l accept!
Dă-mi doar micuța ei, subțire mână
Și-n rest destinul scrie-mi-l nedrept!
Vreau, Tată, să-i sărut copiii toți
Și să-i iubesc mai mult decât pe-ai mei
Și numai Tu, în slava Ta, să poți
Să înțelegi că ei au ochii săi.
Sunt blestematul neamului, al treilea,
Să cresc copiii altui om, ai mei,
Și ce blestem mai dulce pot să cer
Decât sămânța pântecului ei?
Nu cred în Tine, Doamne, n-am dovezi
Și rațiunea-mi spune să te neg
Dar Te implor să fii și să mă crezi!
Pentru că-i tot ce pot să înțeleg
Că mi-a rămas din mâna de soluții
În disperarea mea fără măsură:
Ia-mi, Doamne, neamul, numele și rangul
Și dă-mi în schimb doar mica-i, dulce gură!
Și să mă ierți în blasfemia mea,
Dacă o pun mai sus decât toți zeii,
Că Ție nu-Ți știu numele și chipul,
Dar coasta mea, și tot, eu dau femeii.
Dar slava Ție dacă i-ai dat viață,
Când ai suflat cuvânt peste nimic!
Sunt, Doamne, a Ta păpușă, o paiață
Și ea-i statuia celor ce le zic.
Dă-mi, Doamne, steaua și îngroapă restul
În marea datoriilor spre Tine!
Ai milă, în desăvârșirea Ta,
De robul acestei slove de iubire...
Nu-ți cer eternitate, nici noroc,
Din toate darurile care sunt divine.
Lasă-mă doar o viață să mă joc
În părul ei, pe liniile-i fine
Și-apoi condamnă-mă la moarte sau în Iad;
Îmi e totuna dacă rabd sau pier
Dar Te implor și în genunchi îți cad:
Dă-mi Doamne steaua care nu-i pe cer!
marți, 21 mai 2013
Cenusa
În jurul meu nu mai există aer
Se năruie clădiri în capul meu
Mă dor străini ce știu că pot s-o vadă
Din mine îmi lipsește o bucată
Mă sprijin și mă clatin și mă frâng
De-ar da un semn să pot să mă așez
Lângă cuvântul ei să pot să plâng
Merg gol și trec prin mine avioane
Voci de copii mă zguduie ca monștrii
Refac traseul lung din pașii noștri
Mă înțeapă iarba și mă doare cerul
Sunt un tablou macabru, dezolant
Adună-mă și spulberă-mă în hău
Fă-mă să sufar iar și iar, într-una
În numele iubirii și al tău
Tu meriți sacrificii și poeme
Și nu îți cer să crezi deloc în mine
Mă răstignesc din patimă și dor
Pentru că astfel simt că se cuvine
Înalță-te deasupra-mi și te du
Unde te cheamă zarea nesfârșită
Dacă numai așa vei fi tot tu
Nu te-aș putea avea înlănțuită
Să-ți stau alături, palid și netrebnic,
Numai de vrei mă cheamă sau rămâi
Să râd de fericire îmbătat.
Dar dacă nu, rămân al nimănui
Și totuși cred că din cenușa asta
Din pulberea ce curge de când ard
Voi crește aripi ca să te ajung
Și să te merit, chiar așa bastard
Eu totuși cred și de aceea merg
Pe străzi topite printre oameni gri
Că mă înalț, privindu-ți măiestria,
Să fiu al tău și tu a mea să fii
Și crezul ăsta eu mi-l pun sub pernă
În nopțile când taci și luna doare
Și dacă mor, iubirea mea eternă,
Păstreaz-o pe-o hârtie în buzunare
Și mergi pe drum cu zâmbetul șiret
Și pașii mici și părul tău în vânt
Știind că într-o ciornă de poet
Rămâi perfecțiunea pe pământ.
luni, 24 septembrie 2012
Femeia care ma tunde.
Sunt doua locuri unde merg sa ma tund. Unul e o frizerie unde de obicei e plin de barbati trecuti de 35 de ani care vorbesc tot timpul despre curve. Cand vine cate unul dintre ei cu baiatul la tuns, subiectul se schimba dar se pastreaza obscenitatile. Apreciez faptul ca exista un loc unde toti acesti oameni se pot intalni sa vorbeasca liber, pentru ca, in pula mea, cuvintele sunt niste ingramadiri de silabe care nu fac rau nimanui. Acolo ma tunde un barbat care nu ma intreaba cum vreau bretonul si urechile si cacaturi inutile de genu, pentru ca in primu rand e frizer si in al doilea rand e barbat si stie, in pula mea, sa ma tunda ca lumea fara sa intrebe. Si daca as fi un fulg de zapada special cu pretentii ar trebui sa-i spun ca d'aia mi-a dat natura gura.
Al doilea loc unde ma tund e populat de obicei de femei. E un salon cu patru angajate dar ma tund intotdeauna la doua dintre ele. Amandoua sunt batrane, grase si cu parul alb. Prima se uita la tine cu o imensa satisfactie din momentul in care intri pe usa. Nici nu apuci sa te asezi pe scaun si te intreaba ce mai faci. Daca esti la ea a doua oara deja stie daca ai frati sau surori, unde inveti, unde lucreaza parintii tai si alte detalii personale. Cu toate acestea, ea nu isi aduce aminte niciodata cum vrei sa te tunzi. Ma intreaba intotdeauna cat de scurt, daca vreau sa-mi decupeze urechile, daca vreau bretonul asa sau altfel, daca il tin in fata sau il dau pe spate, daca am fost vreodata vopsit si daca a trecut mult timp de cand m-am tuns. Dupa ce termina setul de intrebari incepe sa sporovaiasca despre ea. Intotdeauna o ascult dar niciodata nu reusesc sa-mi amintesc ce spune dupa ce ies pe usa salonului.
Cealalta femeie este exact opusul. Intru pe usa si se face ca nici nu ma observa. Ma apropii de ea si se uita la mine cu o privire care ma ingheata si ma intreaba ce vreau. Ma asez in tacere pe scaunul la care tunde ea si ea se apropie si scoate dintr-un sertar pieptanul, foarfeca, masina, peria si alte obiecte, dupa care se apuca de treaba. Mai intai imi da tarcoale de vreo trei ori si imi examineaza parul de parca ar fi un detectiv la locul crimei. Imi trece mana prin par si il intinde si il masoara din ochi, apoi apropie foarfeca si taie din el, dupa care se asigura ca a taiat cat trebuie. Cand tunde, lumea intreaga dispare si ea se pierde in aceasta activitate. Desi frizerul ma tunde mai bine, vin in acest al doilea loc tocmai pentru aceasta femeie care are o relatie personala cu parul meu. Ma intriga dedicarea ei, felul in care isi contorsioneaza bratele ca sa tunda o suvita exact asa cum vrea ea, felul in care verifica fiecare smoc de trei ori ca sa se asigure ca totul e egal si simetric inainte sa ma ia la spate cu masina si sa incheie ritualul. Aceasta rigurozitate autista ma fascineaza si ma relaxeaza. Cu toate ca sunt patru angajate acolo, la ora la care ma tund eu de obicei locul e aproape gol, cu exceptia cate unei femei care vine sa-si faca unghiile si e surprinzator de liniste pentru un loc populat de mai mult de o femeie. Azi aproape ca am cazut in hipnoza privind foarfeca, numai gandul la sunetul ei ritmic ma relaxeaza. Cu toate ca ritualul se termina intotdeauna prea devreme, tocmai cand incepe sa-mi placa mai mult felul in care ma gadila parul care imi curge pe gat, experienta e deajuns sa ma binedispuna o zi intreaga.
Azi am fost sa ma tund si-a fost fain.
marți, 18 septembrie 2012
To Anton
Most of the times LGBT people recognize that there are other ways of manifesting yourself, your love and your identity other than the strict gender roles enforced by the society. Non-LGBT people hate LGBT people because they fear that in a world of total freedom, they will be the ones oppressed and their ways of expression will be frowned upon. And I've seen LGBT people doing that. The problem is that everybody fails to understand that nobody should enforce anything on anybody.
The rainbow metaphor is an excellent one. Non-LGBT people are black and white, men and women who are not bothered by the norms of society because they naturally fit in the stereotypes. LGBT are not black and white. They are different colors and different shades and they can't be categorized in two simple and understandable terms because everyone is different. LGBT people complain about the pressure to fit in and choose between black and white or settle for a neutral grey.
It's true that not all people fit the binary, but it's also true that a lot of people fit comfortably in the binary and when some of us say ''fuck the binary'' ''die cis scum'' ''abolish all genders and gender norms'' we are being just as intolerant.
I'm black. I was born white on the inside but my core is black as tar and one day I hope I'll be an indistinguishable black inside and out. I'm a man. I fit the binary. My brain, my personality are ordinary. I have one little medical problem. But I'm stereotypically male. I like sports, I like beer, I like bacon, I like fights, I like danger, I'm monolithic, I'm protective, I'm angry, I'm uncomfortable showing my feelings, I'm rugged. I have always been a man. I've always dreamed of having a beard. I've always known what kind of male clothes I liked and I could never imagine myself in female clothes. I didn't even know the cause of my frustration, the name of my problem but I've always been dysphoric when I had to act like something other than a guy.
That is what being a trans man means to me. I'm defined by ''he, him, his''.
But there are people that are not like me. Queer people, genderqueer people, non-binary people, trans-something people. Maybe we are all trans in some respects, because nobody fits perfectly in one definition. But these people that we bash are more trans-something than others.
People with breasts and vaginas and skirts and make-up that don't feel completely at ease with the terms ''lady''. That feel different. I don't understand them. I don't try to because I know I can't. I cannot feel what they feel. Everybody's brain chemistry is different and I'll never get a taste of their cocktail.
Maybe society is not ready to understand and accept them. People are overfed with information, overstimulated by lights and sounds, tired by useless and annoying things and they couldn't care less about ''zir'' and ''hir''. Their identities are too complicated to understand and too peculiar to be taken seriously.
This is what I think about ''wannabe trans''. While they are not what I would describe as trans-men their are definitely trans-something. They are trans-themselves, transitioning from a stereotype to a complex, fluid, human being. And maybe their problem is that they are trying to explain the complexity of their being to people who've barely met them and who are not interested in their experience.
luni, 16 iulie 2012
Piele
Aveam 18 ani şi nu ştiam cum se simte prospeţimea rece a unui cearşaf pe pielea mea. Am ajuns acasă şi în acea primă noapte din nou singur am dormit dezbrăcat şi de fiecare dată când lenjeria se mişca pe spatele meu îmi imaginam mâinile tale fine trasând linii pe coastele mele, pe coloană. Îmi imaginam că îmi săruţi omoplaţii şi îmi sufli pe ceafă.
Într-o zi, inima asta care mă doare va bate într-un piept pe care îl voi numi al meu. Vei mai fi acolo să-mi săruti cicatricile şi îţi pui urechea la pieptul meu ca să auzi cum bate o inimă care doare mai puţin?
Te iubesc pentru că şi aerul care mă atinge îmi aminteşte de tine.
Te iubesc, mă.
luni, 21 mai 2012
Eu nu simt nimic.
Nu simt nimic, empatizez.
Priveghi.
Intr-o cameră din faţă e un cosciug. Oamenii vin cu flori si lumanari; lumanarile se aprind la intrare, florile se pun in sicriu si apoi incepe jalea: omul striga la mort, printre lacrimi, motivele pentru care el isi inchipuie ca mortul s-ar putea trezi din somnul de veci sau isi striga in neant dorul starnit de amintiri tarzii. Oamenii din jurul mortului lasa capul in jos si ochii lor se umezesc scurt. Nou venitul termina monologul adresat mortului si intreaba ceva pe unul din cei aflati deja acolo. Cand primeste raspuns e semn ca poate lua loc si discutia evolueaza in alte directii: doctori, politica, sateni, munca... Uneori rad, uneori tac cu privirea aceea care cauta avid un alt subiect de discutie. Soseste o femeie care aduce o tava cu felii de cozonac si un lighean de gogosi. O alta aduce vin si apa. Plec.
Afara, pe banci aduse din tot satul si insemnate cu creta, stau barbati. Vorbesc mai rar si mai grav, beau mai mult. Mai in spate e forfota; multe femei robotesc in jurul unui ceaun urias de sarmale, unele spala vase, altele fierb arpacas, unele maruntesc nuci, altele cauta ceva. Un barbat ascute cutitele.
Sunt acum intr-o secventa de Tarkovski, sau mai degraba in Morometii, la taierea salcamului.
Stau in curtea din dreapta. Am crescut dar sunt scund. Chiar si asa, curtea imi pare mica, oamenii sunt ridicoli si vremea ii batjocoreste. Gesturile lor sunt haotice si inutile. Cerul e culoarea mocirlei din gospodarie. Nici nu stii daca mocirla se oglindeste in cer sau cerul in lacul din mijlocul curtii. Lacul e un verde dens si tulbure. Cateva gaini rebegite se ciondanesc, cainele schilod se linge satisfacut pe bot, focul arde. Imi aduc aminte de o vara tarzie in care focul de aici avea o insemnatate. Era mic si rumenea atunci un pui. Se spuneau povesti din batrani si timpul parea ca nu trecuse deloc sub cerul galbui-rosiatic. Cu exceptia zgomotelor satului: caini, animale, frunze, era liniste. In paharul de tuica si in mamaliga lenesa luata de pe plita atunci era o tihna suava. Acum, oamenii in papucii lor murdari de noroi par ... bicisnici. Mersul lor grabit dar rar si precaut e aproape comic. Poate ca e o comedie neagra. Focul asta mare si iute care tine intre limbi un ceaun cu ulei in care fierb bucati de carne nu are nimic din focul ala de atunci.
Sosesc cateva masini din care coboara oameni cu flori si coroane, unele scrise gresit. Rude care nu s-au mai vazut de mult vorbesc si isi etaleaza copiii. Copiii, intre 15 si 25 de ani, se sustrag incet si pleaca. Cineva ii cauta si ii trimite la magazin. Se urca in masina si, foarte incet, pornesc radioul. Se plimba prin tot satul si apoi coboara la magazin. Iau mai intai tigari. Doi fumeaza, doi nu.
Cei care lucreaza cel mai abitir sunt cei care nu plang. Toata munca asta e o minciuna; mortului ii trebuie bani de vama, mortului ii trebuie lumanare, mortului ii trebuie cercei, mortului ii trebuie batista, mortului ii trebuie pomana, mortului ii trebuie lacrimi.
Mortul e mort. Lui nu ii trebuie nimic. Lor le trebuie aceasta iluzie ca mortul e intr-un loc din care priveste si are asteptari. Le trebuie aceasta munca pentru a nu se intreba nici daca viata lui a fost plina, nici daca mai este viata dupa moarte.
Dinu
Dinu rade. Eu stiu ca Dinu sufera cel mai tare. El vorbeste cu puii de curca si le aduce iarba, el cara cele mai grele lucruri, el e cel mai singur. Despartit de rautatea oamenilor de toata femeile cu care a fost, Dinu nu are urmasi, nu are femeie, nu are casa. S-a pripasit in casa surorii si s-a complacut cu statutul de frate mai mic si mai prost si bun de munca. Anul asta a iesit la pensie si era bucuros ca poate sa-si imparta putinul cu ea. Ea a murit. Dinu a plans, a tipat ca o ia in brate si-o scutura, se aude pe la colturi ca a promis ca se omoara. Acum tine un pui in mana si rade. E tatal lui.
Intuneric
Noaptea ii goneste pe multi acasa. Raman doar cateva femei. In camera decedatei sta sora ei, care pana maine va uita ca Maria a murit, si inca o ruda. In antecamera, ca sa zicem asa, stau doua femei de 40 de ani si alte doua, batrane. Fiicele raposatei discuta cu neamurile acestea care nu s-au saturat de vorba, pana adorm. Dimineata le gaseste pe toate patru rasfirate pe fotolii si pe canapea, dormind duse. Afara e o ceata groasa si rece. E atat de densa incat poti vedea, daca privesti cu atentie, picaturile de lichid care leviteaza in eter. Iarba e uda si geamurile sunt aburite. Un cocos canta de nebun. O masina piuie si isi aprinde farurile. Din ea iese un barbat ciufulit care intra in casa si da desteptarea. In lumina rece a diminetii trei barbati isi toarna apa cu randul ca sa se spele pe maini si pe fata. Va fi o zi lunga.
Pregatirile continua in acelasi ritm. Furnicarul dirijat de batrane aprige termina toata treaba inainte de 9. Urmeaza o asteptare grea. Neintimidati, oamenii schimba ordinea meselor, a bancilor, a tacamurilor, isi mai toarna putin vin, putin suc, mai spala o farfurie, mai fac un rand de cafea. Multimea se aduna din nou si o fata tanara umbla dupa toti ca sa le lege panglici negre de maneca sau sa le agate in piept. Vin tot mai multi. Copiii asteapta in masina care se incalzeste treptat. O femeie le bate in geam si le cere prosoapele inapoi. Ei protesteaza neputincios si isi desfac de la umarul tricoului stergarele alese chiar de ei. Sunt multi si nu au destule. Masina va pleca fara prosop la oglinda.
Biserica
Biserica e pictata in stilul ala bizantin grotesc pe care niciun om obiectiv cu putin gust estetic nu il poate aprecia. Sfintii arata ca niste gandaci, corpuri uriase si rotunjite si capate mici si negricioase. Arhanghelul Gavril arata ca o vrajitoare malefica. Intr-o zi sper sa-i pot face o poza, este, fara exagerare, cel mai nereusit portret pe care l-am vazut in viata mea. Peste tot predomina tonuri inchise si obositoare, nuante de gri, chipuri grave, posomorate si severe. Peretii par afumati de un incendiu.
Oamenii stau anapoda. Batranii stau pe scaune aranjate asimetric si de dimensiuni total diferite. Ceilalti, confuzi si obositi de la priveghi, se imbulzesc in jurul lor. De ce se incapataneaza ortodocsii sa nu aduca banci in biserica? Nu-l poti primi pe dumnezeu decat in picioare sau in genunchi?
Oamenii nu asculta ce spune preotul. Babele din spate barfesc fara rusine. Cei de langa sicriu sunt in sfarsit pusi fata in fata cu realitatea. Sunt obligati sa priveasca indelung mortul si sa taca, sa contempleze. Si asta fac, se vede pe chipurile lor ca sunt pierduti departe. Fiecare se inchina cand isi aduce aminte, fie cand o replica a preotului le atrage atentia si sunt de acord cu ea sau cand cei din imediata apropiere se inchina la unison. In rest, preotulul bolboroseste inutil despre iertarea pacatelor, despre salvarea din focul etern, pacatul ancestral si mantuire. Cateva femei sunt preocupate de lumanarile aprinse de jur imprejurul femeii decedate. Intind mana sa le stinga pe cele consumate sau indoite si se chinuie sa indese altele in spatiile rotunde ingustate de ceara scursa. Cel mai deranjant detaliu, mai suparator decat panoul cu intrerupatoare ultra modern de dimensiunile unui roman, este ceasul. Un ceas din plastic agatat pe peretele unei biserici. Simbolul putreziciunii, al mortii si, mai grav, al degradarii absolute, al invadarii sacrului, al profanarii.
Pomana.
Oamenii mananca si vorbesc. Nu rad dar nici nu plang; discuta banalitati. Noua femei servesc 57 de oameni; 45 inauntru, 12 afara. I-am numarat. Pe margine, nepotii, niste copiii mari, mananca in picioare ce au apucat sa-si puna in farfuriile de plastic. Altii trei copii, de vreo 6, 7, 8 ani privesc de pe o banca de sub un pom si tachineaza un catel. Cativa curiosi din curtile vecine se intind peste gard si se holbeaza la lumea asezata la masa de la drum.
Rude distante se urca in masinile lor scumpe cu numere din alte judete si pleaca. In curand si cei de prin sat pleaca si se pune a doua masa, pentru cei ai casei care n-au mancat inca. Peste farfuriile lor se lasa seara. In becurile galbui care se aprind vin fluturi sa se ciocneasca. Oamenii deretica pana dupa miezul noptii si tarziu, tarziu de tot, se culca fara ganduri si fara vise.
marți, 6 martie 2012
Huffinton Post despre comunitatea trans* din SUA
Când Matthew Shepperd a fost bătut, legat de un gard şi lăsat să moară în agonie, de-a lungul Statelor Unite a răsunat un apel la toleranţă faţă de minorităţile sexuale. Comunitatea LGBT şi-a adunat forţele şi a susţinut votarea unui act care include în noţiunea de infracţiune motivată de ură şi actele de violenţă direcţionate impotriva minorităţile sexuale sau cele de identitate de gen (Actul Matthew Shepperd şi James Byrd Jr.). Din fericire, societatea a evoluat de atunci şi astăzi comunitatea gay se poate concentra asupra egalităţii dreptului la căsătorie şi combaterea discriminării la locul de muncă.
Cu aceste probleme în curs de rezolvare, nu este surprinzător că nimeni nu ştie cine este Shelley Hilliard. Cadavrul său incinerat a fost găsit pe marginea unei autostrăzi din Detroit. Mama sa a fost chemată să identifice la morgă un torace carbonizat, tot ceea ce rămăsese din copilul său. Ea făcea parte dintr-un grup care are cele mai mari rate de infectare cu virusul HIV şi cele mai ridicate rate de violenţă, abuz sexual şi mortalitate. Este vorba de persoanele trans*, în special femeile transgender de culoare.
Imaginaţi-vă viaţa unei astfel de femei, care trebuie sa tolereze zilnic o sumedenie de jigniri atunci când iese din casă. Imaginaţi-vă viaţa unui copil de 13 sau 14 ani care este dezmoştenit şi alungat de familie, care nu găseşte niciun refugiu, nici la şcoală, nici la vreun adăpost şi care va ajunge în mâna forţelor de ordine care de multe ori acuză astfel de persoane de prostituţie indiferent dacă există un temei legal sau nu.
Imaginaţi-vă o tânără de 19 ani care coboară din taxi duminică seara şi găseşte trei bărbaţi aşteptând-o în faţa casei pentru a o răpi, tortura, decapita, dezmembra şi incinera pentru distracţie, asemenea unor preşcolari răutăcioşi care distrug o păpuşă Barbie. Acest tratament i-a fost aplicat lui Shelley Hilliard de nişte indivizi care au aruncat rămăşiţele sale pe marginea autostrăzii fără nicio mustrare de conştiinţă. În timp ce unii îşi pun problema căsătoriei, alţii se simt în continuare blocaţi în 1969, pentru că nimic nu s-a schimbat pentru ei.
Chiar şi în oraşele mari sunt puţine organizaţii care ajută această minoritate. Mulţi sunt de acord că nu există destule fonduri pentru această comunitate pentru că există prea puţine date, şi au dreptate, însă puţini fac ceva în această privinţă.
Pentru aliaţii LGBT a venit vremea să ia în serios acea ultimă literă, T. Cuvintele lui Martin Luther King ne descriu cu acurateţe un adevăr dureros: ''La final, ne vom aminti mai degrabă tăcerea prietenilor noştrii decât cuvintele oponenţilor.'' Pentru Shelley, această tăcere s-a dovedit ucigaşă.
Articolul întreg în engleză.
luni, 10 octombrie 2011
Prima femeie trans care candidează pentru un loc în Parlamentul Polonez
Doamna Grodzka şi-a completat operaţia de schimbare de sex anul trecut cu ajutorul unei organizaţii numite Trans-Fuzja. Aflându-se în topul listei partidului Palikot în Cracovia, oraş cunoscut pentru religiozitatea sa, aceasta a declarat că e foarte fericită de progresul mişcării Palikot.
''Polonia evoluează. Sunt dovada acestui lucru alături de Robert Biedron, un homosexual care a condus campania anti-homofibie şi care a candidat pentru primăria oraşului Gdynia, situat pe coasta Baltică. ''
Partidul din care face parte este liberal şi militează pentru reformarea legii restrictive anti-avort, acces liber la metode de contracepţie, legalizarea drogurilor uşoare şi a căsătoriilor gay, printre altele. Astfel el intră în conflict cu Biserica Romano-Catolică care are o influenţă destul de puternică în ţară.
sursa: The Telegraph. via Tudor Kovacs.
duminică, 9 octombrie 2011
Despre copiii trans: noi, ceilalţi, suntem cei confuzi
Ceea ce este surprinzător e reacţia ostilă pe care societatea o are faţă de aceşti oameni, iar în cazul copiiilor, faţă de părinţii lor.
Ca răspuns la faptul că Chaz Bono va prezenta Dancing With the Stars, Dr Keith Albow de la Fox News a declarat : ''Ultimul lucru de care au nevoie adolescenţii care încearcă să îşi găsească identitatea este să privească un public care aplaudă pe cineva a cărui încercare de a-şi găsi identitatea a culmitat cu o mastectomie şi injecţii cu steroizi.'' Pentru aceste cuvinte Albow a primit 33.000 de recomandări pe Facebook. În ochii a mii de americani persoanele trans sunt o boală care ameninţă să ne contamineze şi să ne pervertească copiii.
După ce The Toronto Star a scris un articol despre părinţii copilului de 4 luni care refuză să îi dezvăluie sexul, reporterii au întrebat în repetate rânduri: Nu credeţi că acest copil va fi confuz?
Ei bine, copilul nu va fi nici pe departe la fel de confuz ca miile de oameni care încearcă să rezolve misterul indentităţii sale.
Genul - în special categorisirea sa strictă în două grupe băiat/fată - a fost mereu ceva important în cultura noastră. Dar acum, un număr crescut de copii, părinţi şi specialişti care îi susţin e pe cale să schimbe acest mod de etichetare. Ei contestă cu îndrazneală ideile fixe ale culturii noastre despre normele care pot fi rezumate în aceste cuvinte: băieţii trebuie să fie masculini, fetele feminine şi cele două nu trebuie să se amestece.
Trebuie mai întâi să trecem peste propria noastră confuzie în ceea ce priveşte genul. Să ieşim din grămada de reacţii reflex şi condamnări emoţionale care nu au nicio valoare ca argumente atunci când ne înfurie existenţa unor copii care nu încap în aceste clasificări înguste. Ei şi părinţii lor ne pot învăţa cum.
De-a lungul timpului am învăţat că astfel de copii care vin şi le spun părinţilor că greşesc nu sunt copii abuzaţi, spălaţi pe creier sau confuzi, ci pur şi simplu copii care spun: te rog, ascultă-mă şi uite cine sunt cu adevărat! Dacă ne-am asculta copiii atunci când vorbesc cu noi am găsit calea către a avea copii fericiţi şi sănătoşi.
Îi putem chinui, forţându-i să devină cine vrem noi să devină, dar asta le va distruge încrederea în ei înşişi, expunându-i la anxietate, depresie, refulări violente sau sinucidere. Cine ar vrea aşa ceva pentru copilul său?
Trebuie să ne aducem aminte că noi, adulţii, nu putem influenţa prea mult identitatea de gen a copiilor noştri, dar avem o contribuţie majoră în ceea ce priveşte sănătatea lor.
Diane Ehrensaft
surse: Advocate.com, Trans Awareness
joi, 6 octombrie 2011
Încă o victorie în Australia
Curtea Supremă a concluzionat că ceea ce defineşte o persoană ca femeie sau bărbat se limitează la acele caracteristici fizice care sunt vizibile în societate. Acest lucru nu cuprinde si organele genitale ale cuiva.
Organizaţiile pentru drepturile persoanelor transgender si intersexau au lăudat decizia Curţii care a creat astfel un precedent ce permite persoanelor de acest fel să fie recunoscute ca atare fără să fie supuse unor proceduri medicale inutile.
Aram Hosie,purtătorul de cuvânt pentru W.A. Gender Project, a spus că înainte era imposibil pentru cineva să schimbe acest aspect "fără operaţii invazive, care sunt poate nedorite, nepractice şi dificil de obţinut."
Purtătorul de cuvânt pentru Gender Agenda , Peter Hyndal, a spus că această decizie se aseamănă cu cele luate de Africa de Sud, Marea Britanie şi alte ţări europene care au adoptat reguli mai puţin drastice pentru cei care doresc să îşi schimbe sexul atribuit la naştere.
Luna trecută, Australia a luat o măsură prin care permite persoanelor trans să îţi schimbe sexul din paşaport fără să fie nevoie să se supună vreunei operaţii.
surse: boston.com
miercuri, 11 mai 2011
Lupul
În noaptea fără margini, ca un ocean absurd de neputinţă, pierdutul lătra singuratic în vânt; mârâia sudalme pentru demoni veniţi din neguri de suflet. Era un frig de îţi paraliza inima, şi totuşi, limba lui frigea a blestem şi îndârjire. Vorbea singur şi i se părea ciudat să îi răspundă ecouri de epave putrezite.
Şi ar fi vrut să moară, dar ultimul, cu acel rânjet sinistru în ochi; să piară cu flacăra ce nimicea totul reflectată pe retină. Şi ar fi putut să moară şi-al doilea, numai să îşi fi botezat caninii în primul. Hămesit de răzbunare, s-ar fi sfâşiat şi pe sine, dacă ar fi ştiut de unde să înceapă, căci era atât de răvăşit şi aşa de tulbure privirea lui.
Ţi-era mila de el, să-l fi văzut prin atâta întuneric, un lup singur în noaptea polară, sfâşiind gerul cu dâre de roşu. Atât de pierdut şi îndepărtat de locul lui, de haita lui sură şi trufaşă, care avea munţii sub labe şi luna între dinţi. Păstrând acea trufie în sprâncene, oricât de ud şi sfrijit ar fi fost, el împărţea dreptate în stânga şi-n dreapta, când sieşi, când lui.
Adevărul tăcea tâmp, călcându-l cu nepăsarea pe coadă.
Pornise la drum după stele, amăgitoare stele sclipind, crezând că destinul se joacă. Acum, când icnea câteodată, îşi aducea aminte cu amar cum a plecat semeţ dintre sălbatici şi s-a trezit psihotic şi barbar.
to be continued
marți, 3 mai 2011
Clip
marți, 26 aprilie 2011
Optimism
sâmbătă, 16 aprilie 2011
marți, 12 aprilie 2011
sex
De sub smoala topită, dilatată, mirosind a fum, a petrol,
acoperită de două dungi ca nişte labii,
Din subteranul unde mişună şobolanii
pe conductele jegoase şi ruginite, îngropate de tot în nămol,
Concurând cu zgârie-norii proeminenţi ca nişte sfârcuri îngheţate,
Iese primăvara
prin muguri ce se desfac precum picioarele unei virgine.
Mă clatin, beat de fericire,
şi plutesc, mirosind a haşiş;
nici piercingurile nu mă trag în jos.
Şi aş rupe o creangă s-o miros
şi să scurg seva mugurilor pe limba mea pofticioasă
şi să-mi imaginez cum or să crească
piersicile în formă de fese.
Când îţi voi rupe hainele?
Când te voi viola dureros?
Când mă vei muşca de buze şi-mi vei suge sângele printre lacrimi,
iar apoi să mă faci să regret şi să te acopăr cu crini
şi să te strâng la piept ca pe-un copil pedepsit pe nedrept
ce nu primeşte ciocolată
şi sa îţi sărut mâinile micuţe de fată
îndrăgostite de corzile unei viori
pe care am spart-o
din gelozie?
Când vei întoarce spatele zgâriat la perete,
ca să numere zidul cele o mie de zile în care te-am aşteptat
din care o mie voi fi răzbunat?
Şi te iubesc, îţi jur că te iubesc,
dar primăvara
vreau să facem sex.

doi ani am amânat poezia asta

