Eu nu simt nimic.

 .

Nu simt nimic, empatizez.

Priveghi.
Intr-o cameră din faţă e un cosciug. Oamenii vin cu flori si lumanari; lumanarile se aprind la intrare, florile se pun in sicriu si apoi incepe jalea: omul striga la mort, printre lacrimi, motivele pentru care el isi inchipuie ca mortul s-ar putea trezi din somnul de veci sau isi striga in neant dorul starnit de amintiri tarzii. Oamenii din jurul mortului lasa capul in jos si ochii lor se umezesc scurt. Nou venitul termina monologul adresat mortului si intreaba ceva pe unul din cei aflati deja acolo. Cand primeste raspuns e semn ca poate lua loc si discutia evolueaza in alte directii: doctori, politica, sateni, munca... Uneori rad, uneori tac cu privirea aceea care cauta avid un alt subiect de discutie. Soseste o femeie care aduce o tava cu felii de cozonac si un lighean de gogosi. O alta aduce vin si apa. Plec.
Afara, pe banci aduse din tot satul si insemnate cu creta, stau barbati. Vorbesc mai rar si mai grav, beau mai mult. Mai in spate e forfota; multe femei robotesc in jurul unui ceaun urias de sarmale, unele spala vase, altele fierb arpacas, unele maruntesc nuci, altele cauta ceva. Un barbat ascute cutitele.

Sunt acum  intr-o secventa de Tarkovski, sau mai degraba in Morometii, la taierea salcamului.
Stau in curtea din dreapta. Am crescut dar sunt scund. Chiar si asa, curtea imi pare mica, oamenii sunt ridicoli si vremea ii batjocoreste. Gesturile lor sunt haotice si inutile. Cerul e culoarea mocirlei din gospodarie. Nici nu stii daca mocirla se oglindeste in cer sau cerul in lacul din mijlocul curtii. Lacul e un verde dens si tulbure. Cateva gaini rebegite se ciondanesc, cainele schilod se linge satisfacut pe bot, focul arde. Imi aduc aminte de o vara tarzie in care focul de aici avea o insemnatate. Era mic si rumenea atunci un pui. Se spuneau povesti din batrani si timpul parea ca nu trecuse deloc sub cerul galbui-rosiatic. Cu exceptia zgomotelor satului: caini, animale, frunze, era liniste. In paharul de tuica si in mamaliga lenesa luata de pe plita atunci era o tihna suava. Acum, oamenii in papucii lor murdari de noroi par ... bicisnici. Mersul lor grabit dar rar si precaut e aproape comic. Poate ca e o comedie neagra. Focul asta mare si iute care tine intre limbi un ceaun cu ulei in care fierb bucati de carne nu are nimic din focul ala de atunci.
Sosesc cateva masini din care coboara oameni cu flori si coroane, unele scrise gresit. Rude care nu s-au mai vazut de mult vorbesc si isi etaleaza copiii. Copiii, intre 15 si 25 de ani, se sustrag incet si pleaca. Cineva ii cauta si ii trimite la magazin. Se urca in masina si, foarte incet, pornesc radioul. Se plimba prin tot satul si apoi coboara la magazin. Iau mai intai tigari. Doi fumeaza, doi nu.
Cei care lucreaza cel mai abitir sunt cei care nu plang. Toata munca asta e o minciuna; mortului ii trebuie bani de vama, mortului ii trebuie lumanare, mortului ii trebuie cercei, mortului ii trebuie batista, mortului ii trebuie pomana, mortului ii trebuie lacrimi.
Mortul e mort. Lui nu ii trebuie nimic. Lor le trebuie aceasta iluzie ca mortul e intr-un loc din care priveste si are asteptari. Le trebuie aceasta munca pentru a nu se intreba nici daca viata lui a fost plina, nici daca mai este viata dupa moarte.

Dinu
Dinu rade. Eu stiu ca Dinu sufera cel mai tare. El vorbeste cu puii de curca si le aduce iarba, el cara cele mai grele lucruri, el e cel mai singur. Despartit de rautatea oamenilor de toata femeile cu care a fost, Dinu nu are urmasi, nu are femeie, nu are casa. S-a pripasit in casa surorii si s-a complacut cu statutul de frate mai mic si mai prost si bun de munca. Anul asta a iesit la pensie si era bucuros ca poate sa-si imparta putinul cu ea. Ea a murit. Dinu a plans, a tipat ca o ia in brate si-o scutura, se aude pe la colturi ca a promis ca se omoara. Acum tine un pui in mana si rade. E tatal lui.

Intuneric
Noaptea ii goneste pe multi acasa. Raman doar cateva femei. In camera decedatei sta sora ei, care pana maine va uita ca Maria a murit, si inca o ruda. In antecamera, ca sa zicem asa, stau doua femei de 40 de ani si alte doua, batrane. Fiicele raposatei discuta cu neamurile acestea care nu s-au saturat de vorba, pana adorm. Dimineata le gaseste pe toate patru rasfirate pe fotolii si pe canapea, dormind duse. Afara e o ceata groasa si rece. E atat de densa incat poti vedea, daca privesti cu atentie, picaturile de lichid care leviteaza in eter. Iarba e uda si geamurile sunt aburite. Un cocos canta de nebun. O masina piuie si isi aprinde farurile. Din ea iese un barbat ciufulit care intra in casa si da desteptarea. In lumina rece a diminetii trei barbati isi toarna apa cu randul ca sa se spele pe maini si pe fata. Va fi o zi lunga.

Pregatirile continua in acelasi ritm. Furnicarul dirijat de batrane aprige termina toata treaba inainte de 9. Urmeaza o asteptare grea. Neintimidati, oamenii schimba ordinea meselor, a bancilor, a tacamurilor, isi mai toarna putin vin, putin suc, mai spala o farfurie, mai fac un rand de cafea. Multimea se aduna din nou si o fata tanara umbla dupa toti ca sa le lege panglici negre de maneca sau sa le agate in piept. Vin tot mai multi. Copiii asteapta in masina care se incalzeste treptat. O femeie le bate in geam si le cere prosoapele inapoi. Ei protesteaza neputincios si isi desfac de la umarul tricoului stergarele alese chiar de ei. Sunt multi si nu au destule. Masina va pleca fara prosop la oglinda.

Biserica
Biserica e pictata in stilul ala bizantin grotesc pe care niciun om obiectiv cu putin gust estetic nu il poate aprecia. Sfintii arata ca niste gandaci, corpuri uriase si rotunjite si capate mici si negricioase. Arhanghelul Gavril arata ca o vrajitoare malefica. Intr-o zi sper sa-i pot face o poza, este, fara exagerare, cel mai nereusit portret pe care l-am vazut in viata mea. Peste tot predomina tonuri inchise si obositoare, nuante de gri, chipuri grave, posomorate si severe. Peretii par afumati de un incendiu.
Oamenii stau anapoda. Batranii stau pe scaune aranjate asimetric si de dimensiuni total diferite. Ceilalti, confuzi si obositi de la priveghi, se imbulzesc in jurul lor. De ce se incapataneaza ortodocsii sa nu aduca banci in biserica? Nu-l poti primi pe dumnezeu decat in picioare sau in genunchi?
Oamenii nu asculta ce spune preotul. Babele din spate barfesc fara rusine. Cei de langa sicriu sunt in sfarsit pusi fata in fata cu realitatea. Sunt obligati sa priveasca indelung mortul si sa taca, sa contempleze. Si asta fac, se vede pe chipurile lor ca sunt pierduti departe. Fiecare se inchina cand isi aduce aminte, fie cand o replica a preotului le atrage atentia si sunt de acord cu ea sau cand cei din imediata apropiere se inchina la unison. In rest, preotulul bolboroseste inutil despre iertarea pacatelor, despre salvarea din focul etern, pacatul ancestral si mantuire. Cateva femei sunt preocupate de lumanarile aprinse de jur imprejurul femeii decedate. Intind mana sa le stinga pe cele consumate sau indoite si se chinuie sa indese altele in spatiile rotunde ingustate de ceara scursa. Cel mai deranjant detaliu, mai suparator decat panoul cu intrerupatoare ultra modern de dimensiunile unui roman, este ceasul. Un ceas din plastic agatat pe peretele unei biserici. Simbolul putreziciunii, al mortii si, mai grav, al degradarii absolute, al invadarii sacrului, al profanarii.

Pomana.
Oamenii mananca si vorbesc. Nu rad dar nici nu plang; discuta banalitati. Noua femei servesc 57 de oameni; 45 inauntru, 12 afara. I-am numarat. Pe margine, nepotii, niste copiii mari, mananca in picioare ce au apucat sa-si puna in farfuriile de plastic. Altii trei copii, de vreo 6, 7, 8 ani privesc de pe o banca de sub un pom si tachineaza un catel. Cativa curiosi din curtile vecine se intind peste gard si se holbeaza la lumea asezata la masa de la drum.
Rude distante se urca in masinile lor scumpe cu numere din alte judete si pleaca. In curand si cei de prin sat pleaca si se pune a doua masa, pentru cei ai casei care n-au mancat inca. Peste farfuriile lor se lasa seara. In becurile galbui care se aprind vin fluturi sa se ciocneasca. Oamenii deretica pana dupa miezul noptii si tarziu, tarziu de tot, se culca fara ganduri si fara vise.

Huffinton Post despre comunitatea trans* din SUA

.
Când Matthew Shepperd a fost bătut, legat de un gard şi lăsat să moară în agonie, de-a lungul Statelor Unite a răsunat un apel la toleranţă faţă de minorităţile sexuale. Comunitatea LGBT şi-a adunat forţele şi a susţinut votarea unui act care include în noţiunea de infracţiune motivată de ură şi actele de violenţă direcţionate impotriva minorităţile sexuale sau cele de identitate de gen (Actul Matthew Shepperd şi James Byrd Jr.). Din fericire, societatea a evoluat de atunci şi astăzi comunitatea gay se poate concentra asupra egalităţii dreptului la căsătorie şi combaterea discriminării la locul de muncă.

Cu aceste probleme în curs de rezolvare, nu este surprinzător că nimeni nu ştie cine este Shelley Hilliard. Cadavrul său incinerat a fost găsit pe marginea unei autostrăzi din Detroit. Mama sa a fost chemată să identifice la morgă un torace carbonizat, tot ceea ce rămăsese din copilul său. Ea făcea parte dintr-un grup care are cele mai mari rate de infectare cu virusul HIV şi cele mai ridicate rate de violenţă, abuz sexual şi mortalitate. Este vorba de persoanele trans*, în special femeile transgender de culoare.

Imaginaţi-vă viaţa unei astfel de femei, care trebuie sa tolereze zilnic o sumedenie de jigniri atunci când iese din casă. Imaginaţi-vă viaţa unui copil de 13 sau 14 ani care este dezmoştenit şi alungat de familie, care nu găseşte niciun refugiu, nici la şcoală, nici la vreun adăpost şi care va ajunge în mâna forţelor de ordine care de multe ori acuză astfel de persoane de prostituţie indiferent dacă există un temei legal sau nu.

Imaginaţi-vă o tânără de 19 ani care coboară din taxi duminică seara şi găseşte trei bărbaţi aşteptând-o în faţa casei pentru a o răpi, tortura, decapita, dezmembra şi incinera pentru distracţie, asemenea unor preşcolari răutăcioşi care distrug o păpuşă Barbie. Acest tratament i-a fost aplicat lui Shelley Hilliard de nişte indivizi care au aruncat rămăşiţele sale pe marginea autostrăzii fără nicio mustrare de conştiinţă. În timp ce unii îşi pun problema căsătoriei, alţii se simt în continuare blocaţi în 1969, pentru că nimic nu s-a schimbat pentru ei.

Chiar şi în oraşele mari sunt puţine organizaţii care ajută această minoritate. Mulţi sunt de acord că nu există destule fonduri pentru această comunitate pentru că există prea puţine date, şi au dreptate, însă puţini fac ceva în această privinţă.
Pentru aliaţii LGBT a venit vremea să ia în serios acea ultimă literă, T. Cuvintele lui Martin Luther King ne descriu cu acurateţe un adevăr dureros: ''La final, ne vom aminti mai degrabă tăcerea prietenilor noştrii decât cuvintele oponenţilor.'' Pentru Shelley, această tăcere s-a dovedit ucigaşă.


Articolul întreg în engleză.

Prima femeie trans care candidează pentru un loc în Parlamentul Polonez

Ana Grodzka, în vârstă de 57 de ani, ar putea deveni prima femeie trans care ocupă un loc în Parlamentul Poloniei după ce un nou partid politic anti-clerical a obţinut locul trei în alegerile parlamentare.
Doamna Grodzka şi-a completat operaţia de schimbare de sex anul trecut cu ajutorul unei organizaţii numite Trans-Fuzja. Aflându-se în topul listei partidului Palikot în Cracovia, oraş cunoscut pentru religiozitatea sa, aceasta a declarat că e foarte fericită de progresul mişcării Palikot.
''Polonia evoluează. Sunt dovada acestui lucru alături de Robert Biedron, un homosexual care a condus campania anti-homofibie şi care a candidat pentru primăria oraşului Gdynia, situat pe coasta Baltică. ''
Partidul din care face parte este liberal şi militează pentru reformarea legii restrictive anti-avort, acces liber la metode de contracepţie, legalizarea drogurilor uşoare şi a căsătoriilor gay, printre altele. Astfel el intră în conflict cu Biserica Romano-Catolică care are o influenţă destul de puternică în ţară.

sursa: The Telegraph. via Tudor Kovacs.

Despre copiii trans: noi, ceilalţi, suntem cei confuzi

În ultimele luni în presă s-a scris despre cazurile unor copii şi adulţi care nu se încadrează în stereotipurile legate de gen. Nimic surprinzător în asta, aceste cazuri doar susţin ideea că sexul sau genul nu se împarte strict în două categorii, alb şi negru.
Ceea ce este surprinzător e reacţia ostilă pe care societatea o are faţă de aceşti oameni, iar în cazul copiiilor, faţă de părinţii lor.

Ca răspuns la faptul că Chaz Bono va prezenta Dancing With the Stars, Dr Keith Albow de la Fox News a declarat : ''Ultimul lucru de care au nevoie adolescenţii care încearcă să îşi găsească identitatea este să privească un public care aplaudă pe cineva a cărui încercare de a-şi găsi identitatea a culmitat cu o mastectomie şi injecţii cu steroizi.'' Pentru aceste cuvinte Albow a primit 33.000 de recomandări pe Facebook. În ochii a mii de americani persoanele trans sunt o boală care ameninţă să ne contamineze şi să ne pervertească copiii.

După ce The Toronto Star a scris un articol despre părinţii copilului de 4 luni care refuză să îi dezvăluie sexul, reporterii au întrebat în repetate rânduri: Nu credeţi că acest copil va fi confuz?
Ei bine, copilul nu va fi nici pe departe la fel de confuz ca miile de oameni care încearcă să rezolve misterul indentităţii sale.

Genul - în special categorisirea sa strictă în două grupe băiat/fată - a fost mereu ceva important în cultura noastră. Dar acum, un număr crescut de copii, părinţi şi specialişti care îi susţin e pe cale să schimbe acest mod de etichetare. Ei contestă cu îndrazneală ideile fixe ale culturii noastre despre normele care pot fi rezumate în aceste cuvinte: băieţii trebuie să fie masculini, fetele feminine şi cele două nu trebuie să se amestece.

Trebuie mai întâi să trecem peste propria noastră confuzie în ceea ce priveşte genul. Să ieşim din grămada de reacţii reflex şi condamnări emoţionale care nu au nicio valoare ca argumente atunci când ne înfurie existenţa unor copii care nu încap în aceste clasificări înguste. Ei şi părinţii lor ne pot învăţa cum.

De-a lungul timpului am învăţat că astfel de copii care vin şi le spun părinţilor că greşesc nu sunt copii abuzaţi, spălaţi pe creier sau confuzi, ci pur şi simplu copii care spun: te rog, ascultă-mă şi uite cine sunt cu adevărat! Dacă ne-am asculta copiii atunci când vorbesc cu noi am găsit calea către a avea copii fericiţi şi sănătoşi.

Îi putem chinui, forţându-i să devină cine vrem noi să devină, dar asta le va distruge încrederea în ei înşişi, expunându-i la anxietate, depresie, refulări violente sau sinucidere. Cine ar vrea aşa ceva pentru copilul său?
Trebuie să ne aducem aminte că noi, adulţii, nu putem influenţa prea mult identitatea de gen a copiilor noştri, dar avem o contribuţie majoră în ceea ce priveşte sănătatea lor.

Diane Ehrensaft
surse: Advocate.com, Trans Awareness

Încă o victorie în Australia

Australia, Canberra. Curtea Supremă a dat câştig de cauză celor doi bărbaţi transgender care au făcut apel după ce Western Australia state Gender Reassignment Board a refuzat să îi declare bărbaţi. Cei doi urmaseră tratamentul cu hormoni masculini şi şi-au extirpat sânii, dar Comisia nu a considerat că aceste lucruri erau de ajuns, întrucât cei doi încă aveau organe genitale feminine.
Curtea Supremă a concluzionat că ceea ce defineşte o persoană ca femeie sau bărbat se limitează la acele caracteristici fizice care sunt vizibile în societate. Acest lucru nu cuprinde si organele genitale ale cuiva.
Organizaţiile pentru drepturile persoanelor transgender si intersexau au lăudat decizia Curţii care a creat astfel un precedent ce permite persoanelor de acest fel să fie recunoscute ca atare fără să fie supuse unor proceduri medicale inutile.

Aram Hosie,purtătorul de cuvânt pentru W.A. Gender Project, a spus că înainte era imposibil pentru cineva să schimbe acest aspect "fără operaţii invazive, care sunt poate nedorite, nepractice şi dificil de obţinut."

Purtătorul de cuvânt pentru Gender Agenda , Peter Hyndal, a spus că această decizie se aseamănă cu cele luate de Africa de Sud, Marea Britanie şi alte ţări europene care au adoptat reguli mai puţin drastice pentru cei care doresc să îşi schimbe sexul atribuit la naştere.

Luna trecută, Australia a luat o măsură prin care permite persoanelor trans să îţi schimbe sexul din paşaport fără să fie nevoie să se supună vreunei operaţii.

surse: boston.com

pinknews.co.uk

Uganda.

in mai putin de 12 ore va fi prea tarziu. Stop homofobiei, click aici.

Lupul

În noaptea fără margini, ca un ocean absurd de neputinţă, pierdutul lătra singuratic în vânt; mârâia sudalme pentru demoni veniţi din neguri de suflet. Era un frig de îţi paraliza inima, şi totuşi, limba lui frigea a blestem şi îndârjire. Vorbea singur şi i se părea ciudat să îi răspundă ecouri de epave putrezite.

Şi ar fi vrut să moară, dar ultimul, cu acel rânjet sinistru în ochi; să piară cu flacăra ce nimicea totul reflectată pe retină. Şi ar fi putut să moară şi-al doilea, numai să îşi fi botezat caninii în primul. Hămesit de răzbunare, s-ar fi sfâşiat şi pe sine, dacă ar fi ştiut de unde să înceapă, căci era atât de răvăşit şi aşa de tulbure privirea lui.

Ţi-era mila de el, să-l fi văzut prin atâta întuneric, un lup singur în noaptea polară, sfâşiind gerul cu dâre de roşu. Atât de pierdut şi îndepărtat de locul lui, de haita lui sură şi trufaşă, care avea munţii sub labe şi luna între dinţi. Păstrând acea trufie în sprâncene, oricât de ud şi sfrijit ar fi fost, el împărţea dreptate în stânga şi-n dreapta, când sieşi, când lui.

Adevărul tăcea tâmp, călcându-l cu nepăsarea pe coadă.

Pornise la drum după stele, amăgitoare stele sclipind, crezând că destinul se joacă. Acum, când icnea câteodată, îşi aducea aminte cu amar cum a plecat semeţ dintre sălbatici şi s-a trezit psihotic şi barbar.

to be continued